Cum trecem peste o despartire dureroasa?

Gabitzu37 spune:

Felicia, impresionanta povestea ta! Imi pare rau pentru toata nefericirea de care ai avut parte si te felicit pentru caracterul tau frumos si puternic! Ai 39 de ani? Multi inainte, sanatosi si fericiti alaturi de sotul tau si cine stie, poate un bebe mic va veni ca o implinire a iubirii dintre voi si ca o dovada vie pentru toti cei care isi pierd speranta prea repede, ca viata poate deveni frumoasa si implinita chiar si mai tarziu, daca nu-ti pierzi increderea in tine si forta de a lupta pana la capat!

Mara, esti o femeie inteligenta, sensibila si frumoasa... Cu siguranta vei gasi acel echilibru interior de care ai nevoie pentru a merge mai departe pe drumul tau pe care ti-l doresc presarat numai cu bucurii si impliniri. Sigur, exista undeva un el care asteapta sa va intalneasca pe tine si pe bebe si care va fi un sot si un tata bun, cald si iubitor asa cum meritati.

Gabi

elara spune:

Ah, Felicia, cat de bine te intzeleg cand vorbesti despre relatia cu mama ta! Din nefericire ..mult prea bine .
Ce am intzeles eu cititnd "Arta de a iubi" a lui Fromm este ca mama mea mi-a oferit doar "lapte" (partea materiala: hrana, haine, rechizite...) si m-a privat de elementul esentzial (asa il vad eu), adica de "miere" (iubirea de viatza, fericirea, dragostea materna, linistea sufleteasca...).
O mama care nu iubeste viatza... nu poate sa il invetze pe copilul sau ce inseamna fericirea....

Din fericire pentru mine insa... eu imi doresc copii...
Tocmai pentru a rasturna realitatea ce am trait-o eu...
Abia astept sa ii am... ca sa ii fac fericitzi... Sa fim cu totzii fericitzi...O familie adevarata. Imi doresc doi copii (si noi am fost doi copii, fiindca mai am o sora).
Eu vreau sa le ofer ce nu am avut noi (eu si sora mea) , sa se simta iubitzi mereu (fiindca, de ce sa mint, m-am simtzit iubita dar f rar, cred ca eram asa cum ai spus tu, niste papusi), sa ii feresc de ceea ce am suferit eu... Sa retraisc langa si prin ei, daca si cat se poate, copilaria de care eu nu am avut parte...
Sa le fiu sufleteste aproape, sa le fiu prietena, sa aiba incredere in mine, sa radem, sa glumim impreuna... Am sa ii tratez corect, nu am sa ii mint si o sa am curajul sa recunosc cand voi gresi si imi voi cere scuze, ii voi respecta...
Vreau sa simta ca sunt oameni chiar daca sunt copii! Si ca tot ce le cer e pentru binele lor, nu "fiindca asa spun eu".

Va pup si imi cer scuze ca am deviat de la subiect.


Edit: P.S. - Nu vreau sa povestesc, dar am trait si abuzul fizic (din nefericire), nu doar pe cel emotzional. Asa ca intzeleg foarte bine la ce te-ai referit.

Mara, iti doresc sa ii potzi oferi lui Iustin tot ce imi doresc sa ofer eu copiilor pe care mi-i doresc si poate chiar mai mult. Sa oferi tot ce poate o mama oferi mai bun! Sa nu precupetezsti nimic, niciodata, nici un efort pentru a il face fericit.

Nunta noastra: 29 iulie 2006


"Ataseaza-te de cei care te pot face mai bun, primeste pe cei pe care, la randul tau, ii poti face mai buni."
Seneca

MissParker spune:

quote:

---

Originally posted by elara

Ah, Felicia, cat de bine te intzeleg cand vorbesti despre relatia cu mama ta! Din nefericire ..mult prea bine .
Ce am intzeles eu cititnd "Arta de a iubi" a lui Fromm este ca mama mea mi-a oferit doar "lapte" (partea materiala: hrana, haine, rechizite...) si m-a privat de elementul esentzial (asa il vad eu), adica de "miere" (iubirea de viatza, fericirea, dragostea materna, linistea sufleteasca...).
O mama care nu iubeste viatza... nu poate sa il invetze pe copilul sau ce inseamna fericirea....

Din fericire pentru mine insa... eu imi doresc copii...
Tocmai pentru a rasturna realitatea ce am trait-o eu...
Abia astept sa ii am... ca sa ii fac fericitzi... Sa fim cu totzii fericitzi...O familie adevarata. Imi doresc doi copii (si noi am fost doi copii, fiindca mai am o sora).

"Ataseaza-te de cei care te pot face mai bun, primeste pe cei pe care, la randul tau, ii poti face mai buni."
Seneca

---

Draga Elara, iti doresc mult succes in planul tau de a fi o mama mai buna decat propria ta mama. Ai grija ca TU sa fii fericita, fericirea copiilor vine apoi de la sine. Asta ii spuneam si Marei. Va doresc la toate numai bine si nu stati cu sarlatani si mincinosi numai din motive de "e mai ieftina chiria in doi" sau "am nevoie de bani de pampersi". Pretul pe care-l vor plati ulterior copiii e prea mare.

Felicia

Ca sa descoperi America, uneori e suficient sa pleci din Spania.

elara spune:

Draga Felicia, iti multumesc frumos pentru ras[puns si sfat.
Din fericire am intzeles care este "cheia".
Numai fericirea autentica naste alta fericire in sufletul celor dragi.
Placa cu "sacrificiul" nu e decat "otrava" pentru mintea si sufletul unui copil. Ce bine ar fi daca toate mamele ar intzelege asta.

Nunta noastra: 29 iulie 2006


"Ataseaza-te de cei care te pot face mai bun, primeste pe cei pe care, la randul tau, ii poti face mai buni."
Seneca

ileanna spune:

Mara, Elara, Felicia ... felicitari si ma bucur sa va cunosc chiar si virtual :)

Ati avut si aveti experiente dureroase dar ati reusit sa intelegeti ce vi se intampla, v-ati deschis, v-ati transformat in oameni noi.

Mara ma bucur pentru tot ce ai reusit sa deslusesti despre tine, despre viata, femeie, mama, fericire. Si ma bucur ca le-ai impartasit cu noi. Asta nu inseamna ca iti va fi usor de acum incolo, dar ... te-ai regasit pe tine ... esti impreuna cu tine si poti sa te daruiesti mai departe.

Felicia si Elara ... si eu am avut parinti aiurea ... la un moment dat m-am gandit ca pt sofat si parinteala ar trebui sa se dea niste teste ceva inainte ... :)) (mai serioase). Incercati sa nu fiti victima parintilor vostri, in masura in care se poate. Nu dati castig de cauza prostiei si neputintei si micimii de care au dat dovada. Cred ca toti ne-am dorit ca parintii nostri sa fie un fel de zei ... sa ne putem uita la ei ca la niste zei, sa nu cada niciodata de acolo, sa nu ne dezamageasca, sa nu ne pierdem niciodata respectul pentru ei ... Pentru ca odata ce pierdem toate astea, ne pierdem pe noi si nu mai stim cine suntem ... cred ca indoiala incepe sa planeze asupra propriei noastre identitati. Am vrea ca ei sa ramana mereu acolo, ca un punct de reper si de sprijin pentru noi, ceva la care sa ne raportam mereu ca sa nu pierdem drumul in viata si sa nu ne pierdem pe noi.

Eu am incercat sa scap din capcana dezamagirii si ranilor facute de parinti, intelegand ca desi mi-au dat viata ... nu sunt niste zei. Sunt niste bieti oameni pe care atata i-a dus mintea sa faca. Incer sa-i privesc mai degraba ca pe copiii mei (nu am :)) decat ca pe marii parinti. Ca pe niste copii care au dat-o de gard urat de tot dar ... sunt ai mei si nu am ce sa fac.

Va tin pumnii pentru nebunia numita "viata" :))




Never say NEVER.

MissParker spune:

Mara, cum te mai simti acum? S-a mai estompat putin durerea aia acuta?Daca nu observi vreo schimbare prea mare, nu te speria: e bine asa, e bine sa te doara fiindca numai asa vei trece prin perioada de "doliu sufletesc" care te va ajuta sa te eliberezi mai bine de suferinta. Eu dupa ce m-am despartit de primul sot parca intrasem in transa, eram ca un robot, daca ma taiai nu curgea sange: ma intalneam cu prietene, eram activa, radeam, faceam misto de barbati in ultimul hal (eram de fapt plina de otrava si o descarcam in felul asta pt. ca nu puteam sa plang), aveam o furie cumplita in mine si marturisesc ca o am si astazi uneori cand ma gandesc la "printisorul mofturos" (poate sunt furioasa pe mine, nu atat ca am suportat 10 ani "tratamentul" lui, dar ca as fi facut-o in continuare, daca el nu-mi forta mana prin comportamentul lui sa trec la despartire, as fi ramas loiala si i-as fi vrut binele si as fi facut totul ca el sa fie fericit, cu pretul - acum realizez - ca eu muream sufleteste pe zi ce trecea). Daca treci de faza de furie (care este normala, sa nu ti-o reprimi!!) si ajungi la cea de durere eliberatoare (am spus "doliu" in sens ca trebuie sa-ti ingropi iluziile ca el te-ar fi iubit - vezi citatul de mai jos), atunci vei fi mult mai castigata ca mine.

Eu nu am putut sa plang pentru cei 10 ani irositi langa un om care nu numai ca nu ma iubea, dar facea tot posibilul (inconstient, se intelege) ca nici eu sa nu ma pot iubi; aceasta relatie o consider "cadou" indirect de la "mami" a mea, care era exact la fel ca "printisorul": melancolica, mofturoasa, ranchiunoasa, "sensibila" cand era vorba sa manipuleze si sa santajeze pe altii etc. si datorita copilariei si adolescentei petrecute langa ea nu am putut realiza ca trebuie sa ma tin deoparte de asemenea oameni, care ma fac sa ma simt prost in pielea mea, care imi inoculeaza sentimente de vinovatie etc. Va dau un citat frumos dintr-o carte extraordinar de buna ("Toxic parents", Susan Forward) ca sa vedeti mai bine la ce ma refer:

Parintii sadesc in copii semintele care cresc odata cu acestia. In unele familii se sadesc semintele iubirii, respectului si independentei. In alte familii se sadesc semintele temerii, ale obligatiei si ale vinovatiei. [...] Ceea ce parintii toxici numesc »iubire« reprezinta foarte rar un comportament iubitor si altruist. Iubirea adevarata nu induce sentimente de vinovatie, ci sentimente de fericire, de multumire cu propria persoana; iubirea adevarata nu se ofera conditionat, ci liber si nelimitat; cand cineva te iubeste te simti acceptat, placut, valoros si respectat. Iubirea adevarata produce sentimente de caldura, bucurie, siguranta, stabilitate si pace interioara.

La mine in suflet exista din trecut o asemenea "pata oarba" care m-a determinat sa raman 10 ani cu un om care nu m-a iubit si nu m-a respectat cu adevarat si nici nu si-a dorit ca eu sa fiu fericita (conditia sine qua non a fericirii!). Te poti identifica (fie si partial) cu situatia mea? Ca sa-l citez pe Erich Fromm: "Iubirea este grija activa fata de viata si dezvoltarea a ceea ce iubim." Deci nu-l iubesc pe X fiindca ma simt bine cu el (asta e narcisism), ci il iubesc pe X fiindca prioritatea mea nr. 1 este ca X sa fie fericit prin mine si eu fac tot posibilul pentru asta. Ma gandesc ca daca reusesti sa gasesti si in tine un asemenea mecanism inconstient care te-a tinut 4 ani langa un barbat care nu te-a iubit cu adevarat, nu te-a respectat si nu a facut nici un efort ca tu sa fii fericita (deznodamantul celor 4 ani o dovedeste), atunci ai sanse mari sa te vindeci de orbirea emotionala si sa-ti alegi un viitor partener de viata care sa intruneasca alte criterii. Eu am facut-o, sotul meu al doilea (cu care sunt de 5 ani si jumatate) ma iubeste cu adevarat si abia prin el am realizat diferenta .

Mara, iti doresc numai bine, la fel si lui bebe. Sa dea Dumnezeu sa fii TU pentru tine si pentru bebe acel cineva a carui grija sa contribuie pozitiv la dezvoltarea si fericirea voastra, iar cand va veni momentul sunt sigura ca vei intalni si barbatul care sa considere ca TU esti prioritatea lui nr. 1.

Felicia


Ca sa descoperi America, uneori e suficient sa pleci din Spania.

Ramonika spune:

MissParker - ma bucur ca ne scrii, ma bucur ca ne inveti atatea, ca ne impartasesti din experientele tale, care nu au fost tocmai placute, am sa te urmaresc cu placere.

---

Ramonika si pisicile Vladutz Bubulina Maritza Fulgushor

danet spune:

Si mie imi plac postarile tale , Felicia , bine documentate si inteligente.
Esti o draguta!
Mara , tine-te tare , si mai da-ne un semn despre cum iti merge.

MissParker spune:

Ramonika si Danet, multumesc pentru , incerc intr-adevar din tot sufletul sa-mi impartasesc experientele in asa fel incat cine are urechi de auzit sa invete din ele. Ca viata asta e tare scurta, fetelor, si e pacat s-o irosim langa barbati de la care nu primim iubire autentica.

Va imbratisez si va doresc multa fericire la toate!

MARA, mai da un semn de viata si spune-ne cum iti mai este!!

Felicia

Ca sa descoperi America, uneori e suficient sa pleci din Spania.

serendipindity spune:

Fetele, sunt bine, am ajuns azi dimineatza la parintzii mei si mi-am revazut bebelusul. Cand l-am adus aici, abia statea in funduletz, acum se ridica singur in picioare, sprijinit de marginea patutzului, si atata se leagana cu el, de-l muta din loc. Chiar imi povestea mama ca zilele trecute, l-a gasit tata... in fotoliu. E drept ca patutzul lui e lipit de acel fotoliu, dar cum a escaladat marginea patutzului, numai bebe stie. Ce mai, am copil atomic!

De taica'su nu m-am despartit in conditii prea bune. L-am prins iar cu minciuna si asta m-a enervat la culme. Imi pare rau pt ca, inainte cu o seara, chiar am reusit sa comunicam excelent, limitandu-ne la a discuta desprec opil, dar ieri... parca recazusem in iad...
I-am sters numerele de tel. din agenda, ca sa nu mai fiu tentata sa-l sun sau sa-i dau bip. Bine ca nu i le stiu pe de rost... sunt curioasa daca va suna din proprie initiativa, sa ne intrebe de sanatate.

Ma simt iar slaba, dar ma gandesc ca distantza asta o sa ma ajute sa ma remontez. Cel mai important lucru este ca e bebe sanatos si ca pot sa fiu langa el, sa ma joc cu el, sa radem impreuna, sa ne simtim bine.